Mulți fermieri știu pe de rost cât au încasat pe grâul sau porumbul din sezonul trecut, dar puțini pot spune, fără să răscolească dosarele, cât a costat de fapt fiecare hectar cultivat. Diferența contează, pentru că un preț bun de vânzare nu garantează câștigul dacă cheltuielile au crescut pe nesimțite: o sămânță mai scumpă, un tratament în plus, motorina cumpărată în plin sezon.
Calculul costului de producție pe hectar nu cere programe sofisticate. Îți trebuie un caiet sau o foaie de calcul, facturile și bonurile din sezon și puțină răbdare. Rezultatul îți arată de la ce preț de vânzare începi să pierzi bani și ce culturi merită extinse înainte de următoarea semănătură.
De ce media pe fermă te poate induce în eroare
Dacă aduni toate cheltuielile într-un singur total și le împarți la toată suprafața, obții o medie care ascunde diferențele dintre parcele. O tarla cu sol bun, aflată lângă drum, nu costă la fel ca una îndepărtată, unde utilajele pierd ore întregi la deplasare. De aceea merită să calculezi costul separat pentru fiecare cultură și, acolo unde ai date, pentru fiecare parcelă.
Costurile variabile: tot ce depinde de cultură
Costurile variabile se schimbă de la o cultură la alta și de la un an la altul. Notează-le pe categorii, ca să vezi ușor unde se duc banii:
- Sămânță sau material săditor, inclusiv tratamentul semințelor, dacă l-ai plătit separat;
- Îngrășăminte și amendamente, cu tot cu transport și împrăștiere;
- Produse de protecție a plantelor, calculate pentru fiecare tratament aplicat;
- Combustibil și energie pentru lucrările solului, semănat, irigat și recoltat;
- Muncă plătită, de la zilieri la operatorii de utilaje;
- Servicii cumpărate, cum ar fi arătura sau recoltarea făcută de un prestator.
Costurile fixe: ce plătești indiferent de recoltă
Aici intră arenda sau impozitul pe teren, asigurările, amortizarea utilajelor, dobânzile la credite, contabilitatea și întreținerea clădirilor. Nu sunt legate direct de o anumită cultură, dar trebuie împărțite la suprafață. O regulă simplă este să le repartizezi proporțional cu hectarele fiecărei culturi, apoi să îți notezi metoda, ca să folosești aceeași în fiecare an și comparațiile să rămână corecte.
Amortizarea utilajelor este cea mai ușor de uitat. Un tractor sau o combină se uzează chiar și atunci când stau în hală, iar la un moment dat vor trebui înlocuite. Dacă nu treci în calcul o sumă pusă deoparte pentru asta, costul tău pare mai mic decât este în realitate.
Pașii de calcul, în ordine
- Strânge toate facturile și chitanțele sezonului și sortează-le pe culturi.
- Împarte cheltuielile în variabile și fixe, folosind categoriile de mai sus.
- Adună costurile variabile ale fiecărei culturi și împarte-le la numărul de hectare cultivate.
- Repartizează costurile fixe pe culturi, după aceeași regulă în fiecare an.
- Adună cele două cifre: rezultatul este costul total pe hectar.
- Împarte cheltuiala pe hectar la recolta medie obținută pe hectar, ca să afli costul pe tonă.
Costul pe tonă este cifra pe care o compari cu prețul oferit de cumpărători. Dacă ți se propune o sumă sub acest nivel, știi că vinzi în pierdere, chiar dacă contractul pare convenabil la prima vedere. Observă și efectul recoltei: la aceeași cheltuială pe hectar, o producție mai mare face ca fiecare tonă să coste mai puțin, iar o producție slabă o scumpește vizibil.
Greșeli care strică socoteala
Cele mai multe diferențe între costul calculat și cel real apar din câteva omisiuni care se repetă de la un fermier la altul:
- nu trece în calcul munca proprie și a familiei, deși dacă ai angaja pe cineva pentru aceleași lucrări ar fi o cheltuială clară;
- uită dobânda sau costul banilor luați cu împrumut pentru început de sezon;
- amestecă facturile unui sezon cu ale celui următor, mai ales cele plătite în toamnă pentru semănatul de primăvară;
- consideră reduse costurile pentru că o parte din ele au fost acoperite de ajutoare, când comparația corectă se face înainte și după ajutor, separat.
Dacă te obișnuiești să treci cheltuielile într-un tabel în fiecare săptămână, nu la sfârșitul anului, scapi de cea mai mare parte dintre aceste capcane. Un tabel cu patru coloane, adică data, furnizorul, suma și cultura la care se raportează cheltuiala, face mai mult decât orice aplicație costisitoare.
Cum folosești cifra obținută
Odată ce ai costul pe tonă, vezi limpede ce culturi aduc un câștig real și care doar mențin cifra de afaceri. Dacă o cultură iese constant la limită, merită să te gândești la diversificarea portofoliului de produse sau să cauți variante cu cheltuieli mai mici la protecția plantelor și la îngrășăminte. Iar dacă diferența vine dintr-o producție scăzută, poți afla ce soluții pentru creșterea randamentului agricol se potrivesc terenului tău.
Cât de des refac calculul?
Cel puțin o dată pe an, după închiderea sezonului. La mijlocul sezonului poți face o estimare, ca să corectezi din mers ce se poate corecta. Păstrează fișele vechi: după câțiva ani ai un istoric propriu, mult mai folositor decât orice medie auzită la întâlnirile dintre fermieri.
Am nevoie de un contabil pentru asta?
Pentru calculele curente ajungi singur la rezultat, dar pentru amortizare, impozitare și subvenții merită să discuți cu un contabil sau cu un consultant agricol, pentru că regulile se schimbă, iar greșelile pot costa.
Un fermier care își cunoaște costurile negociază mai bine, semănă mai atent și ia deciziile de la începutul sezonului cu mai puțină teamă. Nu trebuie să ajungi la ultima zecimală; e suficient să știi, cu o aproximare sigură, de unde începe câștigul.
Foto: EqualStock IN / Pexels
