Costurile fixe sunt cheltuielile care rămân aceleași indiferent câte produse vinde o firmă într-o perioadă, iar costurile variabile sunt cele care cresc și scad odată cu volumul de activitate. Chiria unui atelier se plătește și într-o lună fără comenzi, în timp ce materia primă se cumpără doar când există producție. Împărțirea cheltuielilor în aceste două grupe arată cât de vulnerabilă este o afacere la scăderea vânzărilor și cât câștigă din fiecare client în plus.
Ce sunt costurile fixe și costurile variabile?
Costurile fixe sunt cheltuielile legate de existența capacității de producție, iar costurile variabile sunt cele legate de folosirea ei.
Clasificarea este valabilă pentru o anumită perioadă și pentru un anumit interval de activitate. Pe termen lung, aproape orice cost devine variabil: o firmă care crește își mută sediul, angajează personal suplimentar sau cumpără încă un utilaj.
Ce exemple de costuri fixe și variabile are o firmă mică?
O firmă mică are costuri fixe precum chiria, salariile de bază, abonamentele și ratele, și costuri variabile precum materiile prime, ambalajele, transportul livrărilor și comisioanele de vânzare.
| Tip de cost | Exemple | Cum se comportă |
|---|---|---|
| Fix | Chirie, salarii de bază, contabilitate externalizată, asigurări, rate de leasing | Aceeași sumă la 100 sau la 1.000 de produse |
| Variabil | Materii prime, ambalaje, curierat, comisioane la plata cu cardul | Proporțional cu volumul |
| Semivariabil | Energie, telefonie, întreținerea utilajelor | O parte fixă plus o parte care crește cu activitatea |
| În trepte | O a doua tură, un utilaj în plus | Fix până la un prag, apoi crește brusc |
Costurile semivariabile se împart în componenta fixă și cea variabilă. Factura de energie, de exemplu, are o parte pentru iluminat și încălzire, plătită oricum, și una pentru funcționarea echipamentelor de producție. Un calcul de acest tip este detaliat în articolul despre costul real al unei ore de funcționare a unui utilaj.
Cum influențează volumul costul pe unitate?
Costul pe unitate scade când volumul crește, pentru că aceleași costuri fixe se împart la mai multe produse, în timp ce costul variabil pe unitate rămâne aproximativ constant. Exemplul de mai jos folosește un atelier ipotetic cu 20.000 de lei costuri fixe pe lună și 15 lei cost variabil pe produs.
| Produse pe lună | Cost fix pe produs | Cost variabil pe produs | Cost total pe produs |
|---|---|---|---|
| 500 | 40 lei | 15 lei | 55 lei |
| 1.000 | 20 lei | 15 lei | 35 lei |
| 2.000 | 10 lei | 15 lei | 25 lei |
Același produs costă de peste două ori mai mult la volum mic decât la volum mare.
Ce este marja de contribuție?
Marja de contribuție este diferența dintre prețul de vânzare și costul variabil al unui produs, adică suma pe care fiecare unitate vândută o aduce pentru acoperirea costurilor fixe și apoi pentru profit. Dacă atelierul vinde cu 45 de lei un produs cu 15 lei cost variabil, marja de contribuție este de 30 de lei pe bucată.
- Cu 20.000 de lei costuri fixe, sunt necesare circa 667 de produse pe lună doar pentru acoperirea lor.
- Fiecare produs vândut peste acest nivel adaugă 30 de lei la profit.
- O reducere de preț la 40 de lei scade marja la 25 de lei, iar pragul urcă la 800 de produse.
Ce arată structura costurilor despre riscul unei afaceri?
O afacere cu costuri fixe mari și costuri variabile mici câștigă mult când vânzările cresc, dar pierde repede când scad. Este situația tipică a firmelor cu echipamente scumpe sau cu personal numeros. Invers, o afacere cu costuri predominant variabile, cum este un comerț care cumpără marfa doar la comandă, are câștiguri mai mici pe unitate, dar rezistă mai ușor unei luni slabe.
Structura costurilor explică și de ce o firmă poate avea profit pe hârtie și totuși probleme de numerar: costurile fixe se plătesc lunar, la termen, în timp ce încasările pot întârzia, fenomen explicat în articolul despre diferența dintre profit și bani în cont.
Cum se folosește împărțirea costurilor în deciziile curente?
Împărțirea costurilor ajută la decizii practice: acceptarea unei comenzi la preț redus, externalizarea unei activități sau angajarea unui om în plus.
- O comandă suplimentară, care nu cere costuri fixe noi, este profitabilă dacă prețul depășește costul variabil.
- Transformarea unui cost fix în cost variabil, prin externalizare sau închiriere la nevoie, reduce riscul în perioadele incerte.
- Orice cost fix nou se compară cu marja de contribuție suplimentară pe care o aduce.
Pentru reducerea cheltuielilor fără a afecta activitatea sunt utile metodele din ghidul despre optimizarea costurilor operaționale, iar alegerea dintre variante se judecă și prin costul de oportunitate.
